Blog

28.06.2018 00:45

   

                              ie cusută de Profira Lupu                                              

 

 

 

 IA DE LA FUNDENI, JUDETUL GALAȚI

 

 

    E păstrată cu sfințenie în ladă, acolo unde au pus-o mâinile măiestre ale Profirei Lupu, ca o frumoasă mărturie a sensibilității țăranului, aflat la popas în drumul său spre veșnica trecere. E scoasă  doar pe la marile sărbători de către nepoata ei, Ștefana Hilohi, spre a le cinsti prin îmbrăcarea acestui strai, devenit efigie a unui neam.

   Poartă în ea mirosul țărânii, dar și pe cel de trudă ancestrală al obiditului țăran, singurul în stare să-i simtă pământului inima … Și mai poartă … dorul știut doar de acul trăgând arniciul în brazde fine ale simțirii sale, în timp ce, pe de altă parte, bărbatul ei  brăzda pânza câmpului cu cel plug despre care se spune că   ” din atâtea împărății ”  e  ”coroana cea dintâi”.

 

 

  Profesor, bibliotecar : COSTINA SAVA

 

 

07.08.2017 00:17

 

 

Siempre me ha cautivado la poesía de todas formas y de muchos estilos, para mi es el apasionante camino del alma humana, me torturan los contrastes y los reflejos cálidos de la memoria de André Cruchaga, que hace poesía de verdad, un ejemplo es la “Calle” la cual está llena de significados y con una plasticidad preciosa. Los poemas gotean como la agua y fluyen por las venas con expresiones léxicas llenas de figuras poéticas que desprenden pura realidad. André Cruchaga captiva el lenguaje puro con su propio estilo. Su capacidad dialéctica es sorprendente, particular y original. Las metáforas son de tal calidad estética que dejan sin aliento al lector y éste está seducido por sus formas de decir las palabras. Lo que yo como lectora del poeta y traductora, puedo decir que la sensibilidad del poeta me llena el vacío con la melancolía de epítetos. La vida duele como una herida, cada palabra sin duda llena los espacios de sombras con la luz, una luz que resplandece la memoria de la escritura. 

Ninguna palabra no es infiel, todas desprenden la pura realidad. La poesía de André Cruchaga es poderosa, diversa, cursiva, llena de esencia de la vida.  Una obra de arte asombrosa, creación extraída del sufrimiento. Define un estilo que dice mucho de su obra poética tan espectacular.

Sus poemas han sido traducidos en muchos idiomas, de euskera en español, de español en francés, de español en catalán, de español en inglés, y también de español en rumano. Me alegra haberme encontrado en sus páginas literarias de traductores.  Recibí unas de sus obras magnificas; “Cuaderno de ceniza”, edición bilingüe rumano–español, “Viaje póstumo”, edición bilingüe español–catalán, “Lejanía”, edición bilingüe español–inglés. De todos estos libros, también recibí ‘’Calles/Carrers’’, un libro traducido por un amigo poeta/escritor/traductor valenciano de nombre Pere Bessó. El libro da referencia a una calle de la Tierra llena, a veces, de tormentas al borde de la tristeza en mediodía del grito de la boca. El testigo en la orilla de los sentimientos es la memoria del horizonte donde vivimos. El destino nos sonríe desdel balcón de los sueños llenos de enigmas. La “Calles/Carrers” me sorprende por el hecho que todo lo que escribe es verdadero.

 

 

 

Elena Buldum

poeta, traductora, publicista

16.07.2017 00:17

Născută la 10 Ianuarie 1970, în comuna Bosia,

 

 

 

Jud.Iași.

Studii: Liceul Teoretic Garabet Ibrăileanu,Iași

Facultatea Alexandru Ioan Cuza- Resurse Umane

În anul 2015, debutez în Antologia de poezii

Vise Târzii, Vol II. – Editura Dandes Press, Drobeta -Turnu-Severin, coordonator Elena Buldum

 

 

 

Într-un univers,

Cu dorinți fierbinți,

Suntem noi.

Într-un vis,

Noi suntem cuminți

Amândoi.

Într-o poezie,

Cu multă simfonie

Noi ne iubim cu frenezie,

Într-o lume nebună,

Dragostea ne cunună,

Într-un gând al tău

Mă aflu eu.

 

 

Adun în pocale splendori

 

Din fire de iarbă și roua din zori,

Din raze de soare și nori trecători,

Din cântec de păsări și plâns de copil,

Din valuri albastre și ne-atins infinit,

Din clipe trăite și lacrimi de dor,

Adun in pocale splendori!

 

 

Altfel

 

Cred unii că iubirea

E fără de-nțeles:

Eu cred că este suflet,

Ce-i plin de dor și vers.

 

Cred unii că iubirea

Se vinde pe bani buni:

Eu cred că n-are preț

Și că-i dar Divin.

 

Cred unii că iubirea

E trupul ori cuvaântul:

Eu cred că este Duhul,

Ce vine dinăuntru!

 

Ploaia

 

Cum plouă peste…

E ceea ce se simte în inima mea:

Este o lacrimă de iubire

E pentru tine, tu care ești…

Și stai singur!

Am întâlnit gândurile tale

Rătăcind speriate prin ploaie,

Povestind despre singurătatea ta

Știu că ești trist,

Pentru că ești singur și plouă:

Ascultă și vei auzi

Cuvintele mele de dragoste!

Ascultă ploaia care-ți aduce

Gândurile mele de bine,

Ascultă Universul ce cântă,

Lumina ce vine!...

 

 

Lasă-mă să te iubesc

 

Lasă-mi versul cu iubire să te-aline

Și ochii tăi să mă încânte

Ai fugi dar ești prins într-o dulce vrajă

Dormi liniștit stau de strajă!

 

Am să te caut într-o altă galaxie

Să fii al meu, să-mi fii doar mie

Acceptă-mi nebunia ca pe o lumină

Iubirea mea nu ți-e străina!

 

 

Tu știi..

 

Aș merge pe jos o jumătate de lume

Ca să ajung la tine pentru un sărut

Ți-aș închide gura cu gura mea

Și-aș spune pe nume

Și te-aș urca într-un paradis absolut

 

Să trăiești infinitul în fiecare clipă

Ca o cădere într-un dulce abis

Te-aș ruga să nu-mi tai în vis o aripă

mi-aș pierde nemurirea ascunsă în vis…

 

 

 

Răspunsuri…

 

Ce însemni tu pentru mine?

Un răspuns la toate semnele de întrebare

Ce aș putea fi eu pentru tine?

Un sărut pe fiecare strop din lacrimile tale.

 

Ce însemni tu pentru mine?

Misterul care m-ar desluși în ceața din mine

 

Ce aș putea fi eu pentru tine?

Sufletului care va potoli furtuna din tine

 

Ce-am crea împreuna?

Un nou inceput…

 

Tu...

 

Privirea ta-mi trezește...

Ai tu ceva care mă cheamă

Mă tulburi și te aud în șoapte

Chiar dacă știu Tu ești departe

 

Prin vocea ta se aude-o lume

Nu așteptam să-mi spui pe nume

Ești geniul care luminează drept

Încă mi-e teamă dar te aștept!

 

 

 

Mi-ai spus...

 

Mi-ai spus " iubesc" și eu am auzit

În suflet dragostea mi-a înflorit

Tu îmi oferi și eu nu știu

Dacă mai pot sau e târziu!

 

Nu am răspuns... am râs ușor

Știam că "te iubesc "înseamnă... dor

Pot să jur esti flacără în mine

Aș vrea să mă săruți dar nu e bine!

 

Și dacă taci îmi ești aproape

Suntem scântei arzând în noapte

Cu dor comun în suflete îngemănate

Chiar dacă știm că nu se poate!

 

Fiorul...

 

De ce m-omori

Cu calzi fiori?

De ce m-alungi

Cu vorbe dulci?

De ce nu crezi

Nu vrei să vezi?

Ne vom iubi

Când ne-om gasi

Te port în gând

Ești un veșmânt...

Noaptea te simt

Te aud venind,

Te ating ușor

Ca un fior...

Te văd in vis

Cum te-ai intins,

În patul meu

În gandul meu...

E numai dor

De-al tău fior.

Eu te iubesc

Tu mă iubești,

E tot ce vreau

E tot ce vrei,

Vreau să te am

Vrei să mă ai,

Vreau să te simt

Să te ating...

Să te sărut

Pe trupul..

De-atata dor...

Eu vreau să mor.

 

Iubirea mea praf de stele

 

O plăsmuire a minții din dorințe și speranțe

Iubitul care să mă țină-n brațe

O nalucă cu sclipiri și colb destea

O nebunie ruptă din inima mea

 

În mine se naște curioasă întrebarea

Vrei să-mi fii tu iubire, alinarea?

Vrei să-mi fii iubitul din praf de stele

Încununarea gândurilor mele?

 

Vrei să-mi fii izvor pe buze

Vrei să dai aripi vorbelor nespuse

Vrei să-mi fii din plăsmuiri de vise

Chemarea dorurilor mele ascuns.

 

Poate...

 

Poate că într-o zi

Ne vom întâlni din nou.

La fel...

Într-o altă poveste...

Poate vom împărți

O viață de apoi....

 

Lasă trecutul...

 

Să nu-ți lași sufletul să moară

Oricât de multe-ai îndura

Lumea-i perfidă și amară

Lasă trecutu-n urma ta...

 

Viața-i frumoasă și e scurtă

Trăiește-o, că-i decât odată

Râzi, iubește și... ascultă

Că viața-i tare minunată....

 

 

În ceruri, le decide numai Dumnezeu!

 

Treci prin viață cu zâmbetul pe buze!

Chiar dacă plângi și nimeni nu aude

Cu bune și cu rele... așa afost mereu

În ceruri, le decide numai Dumnezeu!

 

Să nu te pleci chiar dacă bate vântul

Să faci, dacă ți ai dat cuvântul

Să crezi în tine, roagă-te la greu

În ceruri, le decide numai Dumnezeu!

 

Privește viața asta ca pe-un dar

Trăiește-o nu o irosi, înzadar

Fă bine celui ce-ți dorește rău

În ceruri, le decide numai Dumnezeu!

 

15.04.2017 16:10

     De fiecare dată ne-a făcut plăcere să vă facem cunoștință,  cu o poveste, sau cu oameni frumoși și talentați, pasionați de ceea ce fac. Oameni care te inspiră și care pot fi, pentru mulți dintre noi, un Model, un exemplu de curaj și perseverență. Despre cea care vă voi vorbi, și  vă voi face cunoștință, se numește, Luminița Beșliu, „Luz” -așa cum prietenii și cunoscuții o mai numesc.

În spatele unui chip există un suflet care luptă pentru a-și îndeplini un vis. Un vis care, uneori are nevoie de sacrificiu, dăruire, pasiune, autodisciplină și foarte multă muncă. Luminița are 35 de ani, originară din Dâmbovița, a ajuns în Zaragoza cu mulți ani înainte, începe cariera de modelling la o vârstă care pentru multe fete cu siguranță ar fi însemnat un abandon. Contactată fiind de o agenție de fotomodele din Spania, Luminiței i se schimbă viața în totalitate. O ajută să devină mai feminină și mai pozitivă. Adoptă un stil de viață sănătos, care se îmbină  armonios cu fitnessul și potențialul ei de a face modelling.

Spania este o țară minunată, care a ajutat-o să ajungă acolo unde probabil și –a dorit din toată inima, indiferent de dificultățile vieții pe care le-a întâmpinat. Și, totuși dorul de țară de locurile natale, parcă nu îi dau pace, iubește în continuare România și este mândră că s-a născut româncă.

Luminița Beșliu,după ani de experiență în străninătate, îndemnă pe toate tinerele fete să urmeze această carieră, a fi ”model”, nu înseamnă să faci vreun compromis, ci doar îți trebuie să călătorești mult departe de cei dragi.

Luminița Beșliu, o româncă care ne îndeamnă să nu ne uităm originile și să simțim românește indiferent de obstacolele pe care le întâlnim. Pentru a reuși îți trebuie să fii mulțumit(ă) cu tine însuți prin ceea ce faci.

 

Îi mulțumim, pentru toate gândurile frumoase, și că ne –a împărtășit povestea ei minunată, și îi dorim mult succes!

 

Paște binecuvântat!

 

articol de Elena Buldum

poet, publicist, traducător

 

07.11.2016 15:10

 

LIGYA DIACONESCU  : “Scriitoarea Elena Buldum ne reaminteşte că toţi, fără excepţie, trecem printr-un proces de reconfigurare, fiecare are trăirile lui şi fiecare, vrând nevrând, ca într-un joc de puzzle, îl atinge pe cel din apropiere. Este bine ca în aceste clipe de interacţiune umană să fii pe poziţii, să ştii ce vrei, să nu faci compromisuri, să nu te sperii daca cineva te părăseşte sau te umileşte, să înveţi că ceea ce îţi doreşti tu este doar la un gând distanţă şi Bunul Dumnezeu ştie ce e mai bine pentru tine. Cu credinţă în divinitate şi în noi se pot materializa multe, dacă lăsăm deoparte fricile, victimizarea şi aşa-zisa neputinţă.  “ Cuvintele apartin Prof.ing.   Simina Silvia Şcladan  in prefata cartii domniei voastre “PREFAŢĂ "LEGILE FIRII".  -  Când ați început să scrieți?  – În ce an ați debutat şi cu ce ? Care au fost volumele următoare şi când au apărut ? Câte volume ați scris până acum?

ELENA BULDUM: Pot să spun așa, am crescut o dată cu scrisul, am avut o pasiune de mic copil pentru a scrie, probabil moștenire de familie din partea strămoșilor, dinspre tată, străbunicul meu care a fost preot, de la el am moștenit să și cânt. Eram nelipsită de la bibliotecă, lăsam de multe ori joaca copilăriei, pentru a citi ceva din Sadoveanu, Ion Creangă, Lucian Blaga, Tudor Arghezi ș.a.m.d, o pasiune mare și pentru citit unde decopeream o lume minunată, mă ascundeam sub orice metaforă întâlnită, înțelesul oricărui cuvânt care îmi plăcea în mod deosebit și le treceam pe un caiet. Acel caiet se numea și  oracol, dacă vă amintiți, cum era pe vremea aceea, un caiet plin de amintiri, și treceam acolo tot felul de gânduri și meditații unele reflecții de-ale mele despre tot ceea ce mă înconjura și mă impresiona cel mai mult. Abia pe  la 19 ani, în mod concret, mi-am decoperit vocația, ceva din mine a înțeles că scrisul este ca o nevoie de exprimare a trăirilor mele și sentimentelelor mele cele mai puternice, ele m-au făcut să compun primele poezii, primele mele versuri. Impresionată de o întâmplare nefericită din viața familiei mele, am scris și prima poezie ”Fără mamă”, se numește. Pe urmă studiile și multe din preocupările vieții, nu mi-au mai permis să continui, am păstrat până astăzi un alt caiet cu poezii scrise de-alungul zbuciumatei mele vieți. Concret am debutat literar mult mai târziu, în anul 2013 în rubrica Colocvii literare a ziarului Națiunea, cu o poezie omagiu, închinată geniului poeziei românești Mihai Eminescu, fiind unul din marii poeți români care m-au hrănit spiritual de la bun început.  De la primul meu debut nu m-am mai oprit din a scrie și a publica, un an mai târziu am debutat și publicistic cu diverse articole pe teme sociale din Diaspora. Am fost co-autor în prima antologie de versuri cu temă patriotică” Cu patria în suflet”, pe urmă în ediția de lux, antologie de versuri” A treia cale”. După aceea am lansat un proiect exclusiv, idea fiind totală a mea, cu grupul de poezie ”Vise Târzii”, cu prima antologie de versuri unde am fost și co-autor și coordonator,  sub aceiași denumire ” Vise Târzii”, lansarea acesteia având un succes frumos în festivalul de carte Bookfest de la București, în anul 2014. Acum suntem la a treia apariție de carte ”Vise Târzii ” deja volumul 2, avem în proiect patru volume de tipărit. Concomitent cu ele am semnat și volumele mele de autor” Pașii sufletului meu”în anul 2014, și ”Legile firii”,în anul 2015, deasemenea, am fost co-autor și în  Nostalgii de toamnă, Iuzii de vară, Surâsuri înlăcrimate, În așteptarea sărutului promis, apariția lor fiind în anii aceștia 2014- 2016. Bine, și mai aștept și alte volume care deja trebuie să apară… În total am semnat în dreptul a 11 cărți, scriind și  prefațele unor autori.

 

LIGYA DIACONESCU  : – Ce rol are cititorul, atunci când scrieti?

ELENA BULDUM:  Un cititor îndiferent de numele lui duce mai departe trăirea autorului, este cel care-și pune amprenta pe creația literară și contribuie în mod decisiv la creșterea valorii capodoperei. Atunci când scriu, îmi intră în imaginație și joacă un rol deosebit de important, devine și credinciosul cuvântului scris și fără să vrea este și erou și învingător și învins. Lumea ideilor este nesfârșită și uneori mai împrăștiată, dar el le așază cu dibăcie în sertarele vieții ca pe niște bijuterii prețioase și numai de el știute. Pot să-i spun Muza poetului!

 

LIGYA DIACONESCU  : – Ai fost încurajată de cei din jur să continui să scrii sau se poate vorbi mai degrabă, de o încredere în Dumnezeu şi în capacităţile proprii? Ce anume te-a ajutat să te concentrezi pe scris? Au existat şi momente când ai fi vrut să abandonezi?

ELENA BULDUM: Am un moto care nu mă dezlipesc de el” Fără Dumnezeu, nu există scop, valoare sau sens în lume”. Credința este puterea care mă determină să continui. Sincer, am fost descurajată la un nivel atât de ridicat, și dezamăgită de foarte multe ori, dar nu mă lasă Dumezeu, inspirația și cititorul, ei  îmi dau impulsuri ca să merg mai departe. Noi românii plecați în afară ducem o luptă  grea, cum să ne păstram graiul românesc, cu limba românească cea moștenită de drept de la strămoșii noștri. Mi-aduc aminte  de bunica mea care era o româncă în adevăratul sens al cuvântului, îmi spunea mereu că indiferent unde mă voi afla” să nu uit niciodată de unde am plecat”. Când  mi-am luat la revedere de la părinți, în urma plecării mele din țară, n-am să uit niciodată vobele mamei care m-au sfâșiat pe interior încât și astăzi le port în mine, ” învelește-te numai cu fapta bună și vorbă dulce, că tare mult aduce”.

 

LIGYA DIACONESCU  Locuiți in Spania,  promovați  literatura, arta, datini, tradiții și obiceiuri românești, sunteți președinte al  Asociației Culturale ” Casa Rumana” din Barcelona, Spania.  Vă sprijină Centrul Cultural, Ministerul Diasporei, Ministerul Culturii din Romania? Sunt fonduri special pentru astfel de activitați. In ce constau activitățile pe care le desfășurati și la ce intervaluri? V-ați gandit și la inființarea unei asociații culturale mixte, româno-spaniole prin care să promovați în Romania tradițiile zonale, scriitori, pictori, cântareți spanioli etc?

ELENA BULDUM: Așa este, locuiesc în Spania de mulți ani, împreună cu familia.  În anul 2012, am început o colaborare pe diferite teme culturale și am susținut multe proiecte cum ar fi: ” Asociația românilor din Arbúcies” am promovat, datini, tradiții și obiceiuri românești. Parada costumului popular, recital de poezie și momente lirice, tradiții culinare.  După aceea am început altă colaborare cu Asociația pentru difuzarea culturii românești din Parets de Vallés, Barcelona, unde eram promotor cultural, totodată promovând și literatura română, cu apariția volumelor mele,  și  artă, etc...În Asociația Centrul Cultural Român am intrat mai târziu, vorbesc de anul 2014-2015, acolo am desfășurat tot felul de activități și am participat la spectacole, teatru, serate muzicale, lansarea mea de carte a avut loc în cadrul Centrului Cultural. Toate deplasările mele și implicarea mea a fost pur și simplu pe bază de voluntariat, nu m-a spijinit nimeni financiar, nu am primit ajutor bănesc din partea niciuneia din instituții (  Ministerul Diasporei, Minsterul Culturii, sau sub altă formă). Și am avut totuși o participare activă la toate propunerile venite din partea președinților de Asociații Culturale. Dar, nu se ia nimic în considerație. În ziua de azi domină lumea intereselor iar scara de valori s-a amestecat cu nonvalori. Într-un final la propunerea membrului de onoarea a Asociației Culturale ” Casa Românească”, d-na Elena Santamaria, o voce de aur a Diasporei și un mesager a culturii românești peste hotare, am preluat asociația cu mare drag, eu fiind deja implicată în diferite proiecte culturale,după cum bine se știe,  aveam nevoie de forma juridică a ei. Aici, nu se pot obține spații și nu se pot desfășura activități culturale sub nicio formă, sau chiar șu fonduri  dacă nu ești legal legat de  o instituție fie ea și o mică asociație. Scopul meu este acela de a promova pe viitor , în afară de tradiții, datini și obiceiuri românești și poeți, scriitori, artiști plastici, cântăreți, literatura și toate formele ei, să se facă cunoscută originea noastră, cultura noastră, ca popor, ca națiune. Avem atât de mulți oameni talentați. Aici,  nu se știe ce cultură avem, mi s-a întâmplat asta destul de des. Sigur, că dacă aș fi avut suport din partea autorităților române, aș fi creat acest schimb intercultural între popoare. Am specificat că nu sunt susținută și spijinită de nimeni. Acum mai nou, lucrez la proiecte culturale pe care singură mi le finanțez.

 

LIGYA DIACONESCU  Ați  tradus mai multe opere ale unor  scriitori,  cum ar fi André Cruchaga, José Koser, Pere Bessó. Vă simțiți mai mult poet sau traducător? La ce lucrați acum?

ELENA BULDUM: Am tradus opere literare din catalană și spaniolă ale scriitorilor, Pere Bessó din Valencia, unde un proiect de carte bilingvă, în viitorul apropiat. Scriitorul André Cruchaga din America Latină, operele dânsului  cu traducerea mea vor apărea într-un volum pe viitor, la fel un proiect la care se lucrează. Iar, bineînțeles, cele ale renumitului scriitor José Koser a venit ca o binecuvântare pentru că toate operele dânsului sunt traduse în toate limbile vorbite de pe globul pâmântesc, și eu am fost aleasă după o probă dată să le fac cunoscute și în limba română. A fost și este mai  mult decât o onoare pentru mine colaborarea cu aceste mari nume ale literaturii contemporane de peste hotare. Nimeni nu știe că eu compun creațiile mele în limba română și pe urmă le fac traducere, dar este destul greu și de costisitor, duc o muncă titanică, în căutare de înțelesuri de cuvinte, pe care le cunosc pe de rost în limba română, iar în limba catalană și spaniolă semnificatul cuvintelor nu exprimă același sentiment, același înțeles, se modifică ușor... Cu toate că în aventura mea și căutarea mea acerbă de înțelesuri am găsit peste 3500 de cuvinte în limba catalană care se pronunță și au același înțeles exact ca în limba română.  Mergând mai departe înspre sâmburele existenței noastre  poporul român pronunță cu ardoare cuvântul ” dor”, ori dorul nostru românesc are rădăcini de viață fluidă,  este cea mai profundă stare de spirit a creației populare, o stare morală complexă plină de simțiri și trăiri, în diferite feluri un concept de o trăire interioară care ne îndreaptă  spre aceea bucurie ieșită din suflet,  alte popoare nu sunt familiarizate și de fapt nu există această impresionantă stare de spirit. Și de aici gradul dificutății în traducere poate transforma opera, și poate căpăta altă formă a înțelesului.  Ca să mă exprim cu dragoste și dor, cum fac în limba mea maternă, nu găsesc în alte dialecte  sau la alte popoare și rostu-l  regăsesc și sensul doar atunci când scriu în românește.

 

LIGYA DIACONESCU  :  In biografia domniei voastre  găsim : “Sunt fondator a mai multor reviste literare “. Care sunt acestea și cine sunt colaboratorii?

ELENA BULDUM: Vorbeam că sunt fondator al revistei literare ” Steaua Severinului”sub directa coordonare a editorului și scriitorului Dănut Deșliu, de la ”Editura Dandes Press”.

Revista virtuală de cultură și promovare a talentelor ” O trecere prin cuvinte” alături de director, Mugurel Pușcas, Liga Scriitorilor din România, inițiator fiind,  poeta Oprea Maria, profesor, Costina Sava și multe alți poeți ai literaturii contemporane. Editor la revista de cultură, artă și poezie Image. Editor cultural al rubricii culturale Gazeta de Spania. Fondatorul grupului literar „Vise Târzii”.

 

LIGYA DIACONESCU  :  Aveți o activitate intensă. Sunteti  soție și mamă a  unei fetițe minunate.  Mai aveți timp pentru familie? Cum îl petreceți împreună?

ELENA BULDUM: Numai cel de Sus știe de unde vine puterea mea de creație. Pentru că le îmbin cu succes pe toate. Scriu, citesc, lucrez, pe lângă toate reponsabilități familiare, care le duc cu bine. Fetița mea învață excelent la școală și asta datorită faptului că veghez zi și noapte asupra ei. Nu dorm alteori nopțile pentru a putea termina ceea ce am început în aceea zi. Scriu cel mai bine noaptea pentru că gândurile îmi sunt mai limpezi și mai liniștite , și mă pot concentra mai bine. Am totul foarte planificat și duc o viață normală, în general, pentru că mai am timp și  de mine, de plimbări , la munte pe la mare fiind foarte aproape de Marea Mediterană, la fel și muntele.

LIGYA DIACONESCU  :  Ce alte pasiuni aveți?

ELENA BULDUM: În afară de scris și citit, îmi place să pictez, îmi plac filmele, și mai ales să cânt, să dansez.Cânt duminică de duminică în corul bisericii Ștefan cel Mare din Arbúcies. Jocul popular și pașii i-am moștenit de la familia mea încă de micuță. Îmi place să mă îmbrac în portul popular și am participat la diferite evenimente culturale unde portul și costumul popular a fost apreciat și pe meleagurile catalane. Încer să mă învârt ca și în jurul  vieții și al cuvântului cu artă și cu talent.

 

LIGYA DIACONESCU  :  Ce anume presupune să devii un scriitor de succes?

ELENA BULDUM: Un scriitor de succes devine atunci când schimbă ceva în lume. În percepția cititorului, când își lasă amprendă în subconștientul  nostru cu momente și lucruri plăcute  și surprinde într-un mod deosebit cele mai frumoase trăiri și sentimente.

 

 

LIGYA DIACONESCU  :  Vă este dor de patria mamă, România.?  Cu ce impresii ai rămas despre romani la ultima călătorie în țară? Doriți să reveniți definitiv în România? Dacă nu, de ce nu?

ELENA BULDUM: Foarte mult. Cred că noi cei plecați din țară avem un simțământ patriotic mult mai dezvoltat, pentru că locuim departe de locurile dragi, de familie, în primul rând părinți. Îmi este dor nespus de aceea Românie, cu oameni veseli, care au trai decent, care duc o viață frumoasă în armonie  cu ei înșiși, cu tot ceea ce-i înconjoară, care o duc o viață și un trai frumos și vreau să-i văd fericiți. In ultima mea călătorie în România, am observant atâta tristețe, oameni care în ochii lor citeam numai durere, suferință , boală și chin. Când mă întorc la noi parcă mă întorc în timp, nu știu de ce!

 

LIGYA DIACONESCU  :  Ce planuri de viitor aveți? Unde vă vedeți mâine?

ELENA BULDUM: În viitorul apropiat am foarte multe planuri  și proiecte să le duc la îndeplinire. Proiectele de carte  și culturale care le lucrez întens la ora asta. Terminarea Facultății de psihologie și Masterul, le voi acorda cea mai mare atenție.

 

LIGYA DIACONESCU  :  Câteva gânduri pentru românii din diaspora.

ELENA BULDUM: Am multe multe să le transmit românilor de pretutindeni. În primul rând să aibă mult optimism, chiar dacă s-au schimbat vremurile, să fie mai uniți prin cuvânt și faptă, să nu-și uite tradițiile și obiceiurile și limba cu care s-au născut. Inima și cugetul să și-l păstreze curat și să nu-și  lase credința indiferent de încercările vieții și la ce sunt supuși. Cu iubire de neam , de frate, să-și iubească aproapele, ca ochii din cap, iubirea  apropie, nu dezbină. Bunătatea vede lucurile prin credință , dar îl citez pe Sfântul Nicolae Velimirovici, Răutatea este mioapă şi vede pricinile cele mai apropiate. Răutatea, întocmai ca pasărea, vede că este nevoie de nori ca să plouă. Să dăm mână cu mână pentru o inimă română, pentru un viitor mai bun copiilor noștri.

 

 

 

 

27.10.2016 23:42

 

 

„Gândul, cea mai puternică forţă din univers” 

– În „Inteligenţa materiei”, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?

– Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm pro­pria reali­tate, felul în care pri­veam lumea s-a schimbat. Descope­ririle fizi­cii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colap­seze undele de energie şi le trans­formă în parti­cule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzu­tul în văzut. Gândul e creator, e cea mai pu­ter­nică forţă din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tăţi posi­bile, care există în stare latentă, să aducem pe pământ, cu gân­durile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.

– Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă e oglinda a ceea ce gândim şi simţim?

– Exact. Când făceam cerce­tări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experi­ment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu ima­gini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1000 de km distanţă, mă­surătorile arătau cum spi­ra­la de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schim­bate cu un film de groa­ză, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contrac­tân­du-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organis­mul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie.

Legea binelui

– Care e aceea?

– Înseamnă că universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răs­pun­de la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi să­nătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după legea aceasta.

– Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele?

– Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pen­tru 5, 6 ore celulele gardian ale sistemului imuni­tar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apă­rare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bac­terii circulă libere prin organism, se pot localiza un­deva şi declanşa boala.

– Se şi spune în popor că „a murit de inimă rea”. La asta se referă oare?

– Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional adu­ce, mai devreme sau mai târziu, boala.

– Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem pro­teja?

– Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţe­leg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favo­rabil sănă­tăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e im­portant să rămânem con­ştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa ce­lulei noastre.

Relaxare şi respiraţie

– Statisticile arată că stresul profesional e azi una din marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent.

– Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm mă­car pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fe­reas­tră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odih­neau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câte­va tehnici de relaxare.

– Ne puteţi da şi nouă un exemplu?

– Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respi­raţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creie­ru­lui şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imagi­nez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine şi cald, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.

– Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare.

– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi ima­gineze că distrug cance­rul din corp cu un foc, cu un animal care-l mă­nâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psi­hologice, s-a dovedit că cei care s-au vin­decat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumne­zeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un ob­stacol în calea oricărui succes şi mai ales a vindecării.

„Rugăciunea – o realitate fizică”

– Aţi amintit de Dumnezeu. Credinţa e şi ea parte din ecuaţia stării de bine?

– Rugăciunea e o realitate fizică, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu însumi asta, de ne­nu­mărate ori, şi am rămas înfiorat văzând că poţi obţine un răspuns. Prin rugăciune, realitatea din jur se transfigurează, aducem la noi lumina din univers. Există cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a făcut o meningo­en­cefalită bacteriană gravă. A stat o săptămână în comă, timp în care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. După ce şi-a revenit, a spus că în tot timpul cât era în comă a văzut în jurul lui siluete umane care păreau să stea în genunchi şi de la care veneau spre el valuri de energie. Rugăciunile altora l-au vindecat. Dar şi propriile noastre rugăciuni ne ajută. Credinţa mobilizează, în mod cert, întreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus „credinţa ta te-a vindecat” ?

– Nutriţioniştii pun şi ei pe listă o condiţie a să­nă­tăţii: ce, cum şi cât mâncăm. Ţineţi cont de ea?

– Eu respect o regulă care se ştie încă de la Hipo­crat: să mănânci fără să satisfaci complet senzaţia de foame! Adipocitele aşteaptă semnalul că te-ai săturat ca să-şi extragă din alimente grăsimea. Dacă nu te sa­turi, nu te îngraşi. Studii de ultimă oră arată că lungi­mea telomerilor de la extremităţile cromozomilor, de care depinde durata vieţii, e influenţată favorabil de alimentaţia cu puţine calorii. Mănânc legume, icre de peşte, iaurt, lapte de soia, pe care îl beau dimineaţa, cu cereale integrale, mazăre, linte. Mănânc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahăr. Şi am grijă să ţin, din când în când, câte o zi de post, în care beau doar ceaiuri şi las organismul să se refacă. Dar, înainte de orice, am grijă să nu mă aşez niciodată la masă supărat. Masa ar trebui să fie o sărbătoare, să fie prilej de bucurie alături de ceilalţi. Sigur că azi nu ne mai potrivim toţi la masă, dar atunci când pre­pa­răm ceva de mâncare, s-o facem cu drag. Gândurile gospodinei trec şi-n bucatele pe care le găteşte.

– Din tot ce aţi spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la îndemână.

– Aşa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Dacă vrem să rămânem sănătoşi şi fericiţi, e suficient să păstrăm în minte câteva lucruri: să mâncăm sănătos, fără să ne îmbuibăm, să facem mişcare, să ne odihnim corect, să fim optimişti şi plini de speranţă. Să fim perseve­renţi cu pasiunile noastre, să ne antrenăm intelectual şi să ne ferim de rutină. Să facem constant schimbări în viaţa noastră. Şi să nu uităm că trebuie să păstrăm în permanenţă un echilibru între energia consumată prin efort şi energia obţinută prin odihnă şi activităţi care ne fortifică. Gândurile rele ne iau din viaţă, bucu­riile ne dau viaţă. Să căutăm bucuria, avem ne­voie de ea ca de pâinea noastră zilnică. Chiar dacă, uneori, n-o putem avea decât în imagina.

Un interviu de Dia Radu

28.02.2016 00:37
 
 
 
 
 
 
 
 
imagine: internet
 
 
TĂRÂMUL NAUFRAGIATULUI
 
 
 
Pentru Andrei Langa
 
 
 
 
 
Până la urmă am naufragiat, fără să fi ajuns la destinația noastră.
Se umplu de carii toți copacii de eucalipt și madre cacao, pielea cu amintirile ei
inutile, —ceașca de cafea lovită de tine în mod repetat cu lama cuțitului, ori mușcând
marginea lingurii cu un sunet cum e cel ce se aude când se merge peste pietre acolo
unde duc pașii unor săptămâni.
În grădinile utopiei, vânzătorul de ziare în aburii traficului,
înfigându-și unghile în asfalt, până la strigătul subtil al titlurilor de pe prima pagină.
Trăim aici mușuroiați și printre cuie ruginite. (Totul, fără de ornamente, pare pietrificat;
păsările se descompun în golul dintre sâni. În fiecare zi, doar dinții și genunchii,
catalogul un pic umbrit al viselor.
Totul ne vine în valuri lente: timpul și adulterul său feroce,
cântul sumbru al unei patrii insațioase. Devotament pentru crimă și mișcarea vioae
spre porți și geamuri. Există reflectoare moarte și pâini înecăcioase.
Toată memoria noastră de feciori a fost demolată: ne scăldăm într-un coș
de nitroglicerină fără posibilitatea de a pune capăt disputelor.)
Deși ne ostracizăm împreună cu propria durere, ne urmărește vocea prafului
și mucurile de țigară, lampa fumegăită, până foarte departe în ceață.
—Cu toate că unii analizează dulciurile din amfiteatru, și deduc
că sunt pur și simplu patetice, îi invit să afle lista de bucate din astă noapte,
să plonjeze peste lamele nemiloase ale bazaltului acestei realități.
Amin, aș zice, îndată după ce mă așez să ascult cuvintele aspre ale patriei mele.
 
© Traducerea Andrei Langa
 
 
 
ÁMBITO DEL NÁUFRAGO
 
 
 
 
A Andrei Langa
 
 
 
 
Después de todo hemos naufragado, sin antes haber llegado a nuestro destino.
Se apolillan todos los eucaliptus y madrecacaos, la piel con sus recuerdos
inútiles, —vos golpeando la tasa de café con el filo del cuchillo, o mordiendo
la orilla de las cucharas como un rumor sobre las piedras donde se erigen
los pulgares de algunas semanas.
En los jardines de la utopía, los canillitas al vapor del tráfico, metiendo
las uñas en el asfalto, hasta el grito sutil de los titulares de primera plana.
Vivimos aquí socavados y entre clavos oxidados. (Todo, sin afeites, parece petrificado; 
los pájaros se pudren en la despensa de las sienes. A diario, solamente los colmillos y las rodillas, el catálogo un poco oscuro de los sueños.
Todo se nos viene en lentas marejadas: el tiempo y su feroz adulterio,
el oscuro canto de un país insaciable. La abnegación por el crimen y su movilidad
hacia puertas y ventanas. Hay focos muertos y panes sofocantes.
Toda nuestra memoria filial ha sido desintegrada; nos bañamos en un guacal
de nitroglicerina sin que podamos enterrar de una vez las disputas.)

Aunque nos aislemos con nuestro propio dolor, nos llega el rumor del polvo
y las colillas, el candil huraño, lejanísimo en la niebla.
—Aunque algunos espulguen las confituras del anfiteatro, y deduzcan
que es mero patetismo, los invito a conocer el menú de esta gran noche,
y a zambullirse en las aspas despiadadas del basalto de estas realidades.
Amén, diría, después de acomodar la boca de inclemencias de mi País.
 
Barataria, 2015

 

 

http://maestranzasdelanoche.blogspot.com.es/

Elemente: 1 - 7 din 7

Buletin informativ

Înscrieți-vă la buletinul nostru informativ:

Contactati-ne

To Top