Diaspora și evenimente culturale

 Cu ocazia Zilei Naționale a României, a fost organizat evenimentul „Vlad Țepeş, Dimensiunea Europeană a Domniei”, ce a cuprins proiecția filmului Istorii despre Vlad Voievod Drăculea” și  prezentarea cărții Răstignit între cruci” alături de istoricul și scriitorul român, Vasile Lupașc evenimentul „Vlad Țepeş, Dimensiunea Europeană a Domniei”, ce a cuprins proiecția filmului Istorii despre Vlad Voievod Drăculea” și  prezentarea cărții Răstignit între cruci” alături de istoricul și scriitorul român, Vasile Lupașc.

Evenimentele au avut loc  sâmbătă, 3 decembrie, în Cetrul Civic Arco Iris din Fuenlabrada și duminică, 4 decembrie în  Calle Sant Juan 20 din Sabadell, începând cu ora 17:00.

„A fost o mare bucurie să fiu invitat în comunitățile românești din Madrid și Barcelona! Cu ocazia Zilei Naționale a României am încercat să ne aducem aminte împreună ce a însemnat și ce mai înseamnă roman și România, ce ar trebui să însemne, dincolo de cuvinte frumoase, a fi patriot.Cu aceasta ocazie a fost prezentat și filmul documentar-artistic” Istorii despre Vlad Voievod Draculea”. Reacția publicului a făcut să merite fiecare efort din cei doi ani de producție și ne bucurăm ca tot mai multi români sunt interesați de trecutulȚării și de Vlad Voievod! Acest film reprezintă un pariu câștigat de către producători- Asociația Culturala Ler și Fundația Dignitas pe deoparte și alt pariu câștigat de către domnul Mircea Albulescu. Pariul nostru a fost acela ca românii sunt încă foarte receptivi la orice formă de artă cu conținut istoric.Este natural să fie așa, faptele celor din vechime rezonează în inimile celor de astăzi, este firesc și frumos să fie așa. Chiar dacă România trece printr-o criză morală cum nu cred că a mai existat în istoria noastră, sunt convins nu doar că  ne vom reveni ci că această renaștere spiritual a început deja.

Domnul Albulescu a facut un alt fel de pariu. Intrebat fiind de foarte multe ori de ce generația actuală de actori nu se mai ridică la nivelul unor Amza Pelea, Mircea Albulescu, Dem Radulescu și așa mai departe , dumnealui răspundea invariabil: “Actorii sunt la fel de buni, filmele sunt mai slabe! Dați actorilor tineri roluri bune și vă veți bucura de altă generație de excepție! “

Deși este un film documentar artistic și nu o producție artistică în toată puterea cuvântului, sunt convins că veți fi încântați de maiestria actoricească a celor ce au jucat în acest film. Personal am fost încântat de Aureliu Surlescu, de Andreea Diac, Orlando Petriceanu, Vasile Calofir, Flaviu Crișan, Mircea Silaghi și absolut fermecat de transformarea absolută a domnului Ion Haiduc in pustnicul Zyraxes. Filmul este disponibil acum și pe platforma vimeo. Speram să vă placă! a declarat Vasile Lupasc.

Figura istorică a marelui voievod a reușit să unească în cadrul aceluiași eveniment a unor organizații de pe întreg cuprinsul Spaniei. Astfel, la organizarea evenimentului au participat Gazeta de Spania (Zaragoza), Servirepara SL (Zaragoza), Tabita Tour Spania, Carmangeria Românească, Asociación Cultural Rumana de Sabadel, Asociația Culturală Casa Rumana din Catalunia (Girona), d-nul Vasile Lupașc Sfintes(România), Parohia Ortodoxă din Sabadell și Parohia Românească din Fuenlabrada și membri ai comunității românești din Madrid.

Evenimentul prezentat de istoricul Vasile Lupașc, a scos în evidență, nu numai originea noastră ca popor, ci și calitatea noastră de oameni curajoși , dârzi, luptători și iubitori de patrie și neam. Cu sabia s-a făcut dreptate pentru că strămoșii noștri au fost nevoiți să apere pământul sacru moștenit de la moșii lor. Dacă s-ar cunoaște Nașterea Națiunii Române de la A la Z sunt convinsă că societatea noastră va fi mai unită și își va atinge mai repede țelurile care și le-a propus. Cunoașterea leagănului originii noastre va avea un rol important în constituirea conștiințe de sine, la răscrucea celor mari drumuri europene, va fi o punte esențială de legătură și o reconstrucție a spiritualității de afirmare a valorilor, unde va stârni admirație , solidaritate și mai mult ca oricând unitate ” ne-a declarat Elena Buldum, președinte al Asociației Culturale „Casa Rumana” din Catalunia(Girona)

 

Asociația noastră a dorit celebrarea Zilei Naționale într-un ambient de unitate a comunității, ambient pe care-l susținem chiar de la nivelul organizatorilor. In acest sens am reușit să unim organizații și persoane din mai multe locuri din Romania și Spania. Invitatul special a fost chiar autorul trilogiei, d-nul Vasile Lupaşc, care ne-a introdus în tainele operei sale.”, ne-a declarat si  presedintele ACROS, Roberto Valsan.

sursa:© 2016, GAZETA DE SPANIA. All rights reserved. 

 

 

 

Buletin informativ

Înscrieți-vă la buletinul nostru informativ:

Contactati-ne

To Top