AUTOPORTRET de Năstase Costache
01.10.2020 00:00
Costache Năstase s-a născut in data de 5 ianuarie 1949
în comuna Călieni, judeţul Vrancea din părinţii Pavel şi
Catinca. A urmat cariera militară trecând prin toate gradele
de la elev intr-un liceu militar până la gradul de colonel
inclusiv. Este căsătorit cu Năstase Alina (fostă Ciocoiu), au o
fiica Andreea și un nepot Adrei de 8 ani. A debutat cu poezie
în ziarul Milcovul din Focşani în anul 1977. A apublicat 11
volume de poezii, precum și în multe antologii de poezie,
reviste literare tipărite sau on-line.
AUTOPORTRET
Sunt risipit
În mii de gânduri,
În inimi, doruri și imagini,
În șoapte, cărți îmi este eul
Prin care de privești
În depărtare
Se-ncheagă-n zare
Curcubeul.
LIMBA ROMÂNĂ
Mamă sfânta
Ce ne-ncântă,
Ne uneşte, ne îndrumă
Ţinându-ne bland de mână,
Ne mai ceartă când greşim
Dar ştiind că o iubim
Trece cu vederea multe
Fiind între noi o punte,
Intre noi fiii din ţara
Şi-ntre fiii de "afară".
Adevărat univers
Se lasă prinsă în vers
Că ritmul ea îl adoră
Ca flăcăii prinşi în horă.
Din adâncimi abisale
Până-n înălţimi stelare
Exprimă pe îndelete
Trăiri, vise, sentimente.
Deci “La mulţi ani”, să trăiască
Mama Limba Românească.
CAD FRUNZE
Și trec încet zilele toamnei
Cu farmecul lor nespus
Cum trecea caierul mamei
Prin firul răsucit, pe fus.
Frunza desprinsă de pe ram
Îngălbenită, ruginită
Transmite liniște și calm
În căderea-i vălurită.
Și răspândesc melancolie
Căzând una câte una
În lumina mierie
A toamnelor de totdeauna.
Gându-nsoțind frunze căzute,
Duse încolo și încoace
Străbate iar cărări știute
Sigur că vara se va-ntoarce.
Cad frunze ca niște speranțe
Cu care ne-am tot amăgit
În așteptatele vacanțe
Și care nu s-au împlinit.
Mereu legănați de doruri
Și de speranța ce nu moare
Deja facem alte planuri
Pentru vacanța viitoare.
CĂMARA
Cămara sufletului meu
Plină cu-ale toamnei roade
Este deschisă mereu
Și-n ea am adunat de toate :
Înțelepciune, experiență,
Compasiune, empatie,
Calm, răbdare, toleranță,
Recunoștință, simpatie.
Și multă dragoste de oameni,
Înțelegere, respect,
Colaborare-ntre semeni
Și un comportament corect.
Am depozitat pe rafturi
Încredere și credință,
Speranțe și multe doruri,
Compasiune, sârguință.
Respectul pentru tradiții,
Dragostea de neam și țară,
Pentru valorile vieții
Se regăsesc în cămară.
Sunt valori adevărate
Recomandabile oricui
Și care nu sunt alterate
De trecerea timpului.
TOAMNĂ IARĂȘI
Și trec prin toamnă gânditor
Iar valuri de melancolie
Mă mângâie încetișor
Ca o plăcută melodie.
Este a nu știu câta toamnă
Din cele ce m-au tencuit
Arătându-mi ce înseamnă
Un ritm mai calm, mai liniștit.
După tumultul de-astă vară
Cu ritmul ei accelerat
Azi blânda toamnă îmi oferă
Răgazul pentru cugetat.
E-o distilare de emoții
Ce încă nu s-au așezat,
E limpezimea dimineții
După un timp mai agitat.
Este umplerea cămării
Cu provizii de frumos
În scopul utilizării
În anotimpul friguros.
STARE DE VRAJĂ
Săreau secundele din oră
Precum scântei la polizor,
O fascinantă auroră,
Un arc al sentimentelor.
Și savuram zilele
Cu multele vorbe nespuse
Când ne-mpleteam tăcerile
Pline doldora de vise.
Din ochi puneai căldură-n zâmbet
Făcându-l astfel luminos
Prin conectarea lui la suflet,
La sufletul tău cel duios.
Starea de vrajă ce-o trăiam
Compensa ani de plictis
Când împreună locuiam
Cu chirie-n Paradis.
În lungul șir al zilelor
Banale și plictisitoare
Își găsesc loc la timpul lor
Și unele strălucitoare.
PORTRET LIRIC
Și avea în a ei palmă
Și oferea cu blândețe
Mângâieri dulci ca de mamă
Înțelegere, tandrețe.
Zâmbetul numai lumină,
Glasul clinchet cristalin,
Dădea liniștea deplină,
Era fereastră spre divin.
Mișcările, o simfonie
Fără nicio notă falsă,
Privirea o poezie,
Flacără mereu aprinsă.
Lumina interioară
Îi da o aură plăcută
Chiar de sorginte stelară,
Nu putea trece nevăzută.
Capodoperă umană
Zămislită de-un ateu
Purta în ea de bunăseamă
Focul adus de Prometeu.
BOEMĂ
Mi-e dor de serile în care
Goleam paharele cu vin
Și recitam cu-nflăcărare
Din versurile lui Esenin.
Prieteni, iubitori de poezie
Romantici poate demodați
În baia de melancolie
Gândeam la fel, ne simțeam frați.
Multe dueluri verbale,
Multe convorbiri spumoase
Farse hazlii puse la cale,
Glume și replici haioase.
Romanțe, cântece de dor
Își găseau locul în program
Fiind pe placul tuturor
Și-n care chiar ne regăseam.
Frumoase nopți dar nu mai sunt
S-au dus cu anii tinereții
Acum avem părul cărunt
Și-au devenit bunici „băieții”.
EMINESCU
Venit pe lume-n miezul iernii,
El domnul limbii românești
A fost cu mult deasupra vremii,
Vultur în înălțimi cerești.
Ne e lumină și luceafăr,
E cheia sufletelor noastre,
Dor de frumos, de adevăr
Și zbuciumul mării albastre.
Nimic lui nu i-a fost străin,
Iubire, patrie, dreptate
Pe toate le-a trăit din plin
Dar mult mai mult amplificate.
Munte de înțelepciune,
Spirit viu, pătrunzător,
A înnobilat o lume
Purtat de-un dor mistuitor.
E chintesența unui neam,
Este normalul și firescu’
E floarea albă de pe ram,
E domnul nostru Eminescu.
SCHIȚĂ DE AUTOPORTRET
Sunt parte din ploaia ce cade
Cu ropotul ei monoton,
Ecou al unor balade
Cântate la acordeon.
În mine port mitul câmpiei,
Aroma lanurilor coapte,
Fațete ale veșniciei
Dintre naștere și moarte.
Inima-mi cântă românește
Acordată cu pământul
Care rodește, ne hrănește
Și ne mângâie sufletul.
Ființa-mi este implicată,
Vreau să redau tot ce-i frumos
Ca o vioară acordată
În mâna unui virtuos.
Vlăstar crescut pe-aceste locuri
Am inflorit și am rodit
Convins că vom avea de-a pururi
Deschidere spre infinit.
TATA
Ogorul care l-a trudit pe tata
Dându-i speranțe an de an
Că-n toamnă va primi răsplata
Acum e doar un loc viran.
Când ploaia tot întârzia
Și holda se pălea sub soare
El fără a se lamenta
Îl stropea cu-a lui sudoare.
Palmele lui au mângâiat
Sapa și secera și coasa
Și bob cu bob au adunat
Să aibă cu ce umple masa.
Când mâna-i aspră cobora
Pe capul meu a mângâiere,
Fața mi se lumina,
Mă-nfioram de plăcere.
Muncind și apărându-și glia,
Credinței strămoșești chezaș
Se înrudea cu veșnicia,
Un biet țăran, un uriaș.
DE TOAMNĂ
Se vânzolesc a ploaie norii,
Se pregătesc de drum cocorii
Și tremură a toamnă plopii
Așteptând să cadă stropii.
Atinși de aripa tristeții
Își strâng iar visele poeții
Cu vechea lor melancolie
De ce ar fi putut să fie,
Speranțe iarăși amânate
Pentru alt an reportate
Ei îndoindu-se de toate,
Chiar și de viață și de moarte.
Eu obosit cu greu discer n
Ce-i efemer și ce-i etern,
Ce-i adevăr, ce-i amăgire,
Ce e trădare, ce-i iubire.
Tristețea de s-o răspândi
Găsesc eu un modus vivendi
Cu toamna, ca întreaga lume,
Așteptând vremuri mai bune.
NOROCUL
Zbura spre cer
Un porumbel
Purtând în plisc
Un ram de vâsc.
Era NOROCUL ce pleca
Cel hărăzit de ursitori
Și care făr-a anunța
Ne vizitează uneori.
Obosit și ocupat
În zbaterea către mai bine
Abia atunci eu am aflat
C-a fost la mine.
FLIRT
Din priviri, senin și soare
Trăiam o înfiripare.
Tot mai des priveam spre tine,
Tot mai des priveai spre mine
Și un zâmbet deodată,
Privire nefurișată,
Speranță din nou iscată
Pentru-acum
Sau altădată.
ȘUETĂ
Tăceam mult împreună
Bând bere și fumând
Era șuetă amicală
Purtată doar în gând.
Și cele câteva cuvinte
Schimbate din când în când
Confirmau sincronizarea
Pe care o aveam și-n gând.
Tăceam mult împreună
Însă gândeam la fel
Despre aceleași lucruri
Și eu și ea și el.
RUGĂ
Ai lăsat pe lume Doamne
Patimi omenești
Dorințe și ispite,
Motive să trăiești.
Inalț spre Tine rugă
Și Te implore mereu
Tu dă-mi doar sănătate
Că restul îmi iau eu.