Cenaclul Noilor Speranțe

Cenaclul Noilor Speranțe

  Grupaj liric

Poezii omagiu închinate celui mai mare poet al neamului românesc Mihai Eminescu

“Fără muncă nu există bunăstare, fără adevăr nu există cultură.”

“Nivelul culturii generale a naţiei nu-l poate ridica nimeni cu umărul, timpul şi munca umplu neajunsurile.”

“Şcoala va fi şcoală când omul va fi om şi statul va fi stat.”

“S-au zidit fără îndoială multe palate în Bucureşti, s-a înmulţit numărul acelora care trăiesc numai în Capitală sau numai în străinătate; ţara munceşte înzecit pentru a întreţine absenteismul şi luxul, precum şi pătura numeroasă de oameni care şi-au făcut din politică o profesie lucrativă.”

“De când datează exportul nostru de grâne, de atunci importul de fraze. S-ar putea zice că România a preschimbat păturile adânci şi binecuvântate de Dumnezeu ale ţărânei sale pe vorbe deşerte, pe teorii de gazetă, pe subţiri apucături avocăţeşti ş. a. m. d., căci spiritele cele bune, ce mai sunt în viaţă, le datorim unei epoce cu mult anterioare celei actuale.”

“Când vedem dar pe “patrioţi” cumulând câte 5-6 însărcinări publice asupra lor, putem fi de mai înainte siguri că nu-şi îndeplinesc niciuna cum se cade.”

“Legile unui popor, drepturile sale, nu purced decât din el însuşi.”

“În ţara noastră este de ajuns dacă se asigură înaintarea meritului şi a muncii; e destul atâta, şi numai pentru asta se cere reorganizare socială.”

“Mulţi lucrează, dar puţini gândesc.”

"Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții."

"Am înțeles că un om poate avea totul neavând nimic și nimic având totul."

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889)

Poezii scrise de: Mihai Eminescu

Elena Buldum, Nicuta Ioan Lungu, Maria Richi Stefanescu, Conduraru Ioana, Claudia Bota, Loreta Toader, Costache Nastase, Stefan Doroftei

Între păsări
Mihai Eminescu

Cum nu suntem două păsări,
Sub o straşină de stuf,
Cioc în cioc să stăm alături
Într-un cuib numai de puf !

Nu mi-ai scoate oare ochii
Cu-ascuţitul botişor
Şi alăturea cu mine
Sta-vei oare binişor?

Parcă mi te văd, drăguţă,
Că îmi zbori şi că te scap,
Stând pe gard, privind la mine,
Ai tot da cochet din cap.

Iară eu suit pe casă
Şi plouat de-atât amor,
M-aş umfla ursuz în pene
Şi aş sta într-un picior.

1879

Stelele-n cer

Mihai Eminescu

Stelele-n cer

Deasupra mărilor

Ard depărtărilor

Până ce pier.  

După un semn

Clătind catargele

Tremură largile

Vase de lemn;

Nişte cetăţi

Veghind întinsele

Si necuprinsele

Singurătăţi.

Orice noroc

Şi-întinde-aripile

Gonit de clipele

Stării pe loc.

Până ce mor,

Pleacă-te îngere

La trista-mi plângere

Plină de-amor.

Nu e păcat?

Ca să se lepede

Clipa cea repede

Ce ni s-a dat?

1889

Principii drepte

Elena Buldum

E iarnă, viforu'-i ascult
La geam privesc troiene,
Imi place timpu' așa de mult
Când inima îmi cerne;

Mi-așterne numai amintiri
De dor de ducă poate...
Și scald în mine dulci simțiri
Cu liniștea din ape.

Pe marea sufletului meu
Plutesc corăbii multe
Pirați și fără Dumnezeu
Și vise poate sute...

Născute din dorința vieții
Mă fac să mă-mplinească
Acum-n pragul tinereții
Să se mai prelungească.

Mă rog la Bunul Dumnezeu
Să îmi asculte ruga
Pe coaja sufletului meu
Să-mi potolească fuga.

De mine îmi lipesc speranța
Să nu se dezlipească
Ce cotoroanță este cloanța
Nu vrea să se lipească.

A aștepta să fie bine
Pe scara fără trepte
Nimic-n viața asta vine
Când n-ai principii drepte.

Că tu nu vii

Elena Buldum

Cum pomii azi se ofilesc,
La fel și florile -nfloresc,
Uscate-s vițele -n vii...
Că tu nu vii, și nu mai vii!

Așa -a crescut brăduțul meu
La poarta gândului mereu
În pieptul zilelor cu soare
Indiferent pe ce ninsoare!

E vreme rea sau mai frumoasă!
Îmi scoate florile din casă
Pe la ferestre uneori
Privesc imagini cu ninsori.

Seninul cerului albastru
Luceafăru-i pe cer sihastru,
Și de cu seară până -n zori
Această stea îmi dă fiori!

SCRISOARE CĂTRE DEMIURG
Nicuță Ioan Lungu

Tu ești Doamne, Veșnicia de pe Scaunul Ceresc
Și-mparți Sfânta Mântuire peste tot ce e lumesc,
Nu știu dacă fi-voi vrednic, eu, un suflet muritor
Ca să pun în rugăciune pământescul nostru dor.

Dar te rog Slăvite Doamne, cu smerenie mă-nchin
Pentru-o clipă să se-arate, nemurirea lui EMIN,
Milostiv cum ești cu lumea, o minune știu că poți
Să-l vedem trecând alene, "lângă plopii fără soț".

Ori să spună două vorbe de pe pragul lui de cer
Când apare blânda Lună din genunea de mister,
"Doamna mărilor și-a nopții" ce străbate cerul lin,
Într-un cor de rugăciune și un vaiet de suspin.

"Sara pe deal" bucium să sune a dor și chemare
Și-n veșnice vetre, din nou, să-i aprindem altare,
Cerul nopții, lasă-l Doamne să rămână un senin,
Iar pe-aripile de vânturi s-ascultăm Emin,Emin!

Iar Luceafărul de seară, raze blânde coborând
Noi iubiri să nască-n suflet și dorințele în gând.
Efemera noastră viață luminând-o ca pe-un vis,
Să aprindem fericirea într-un colț de Paradis.

Cătălini și Cătăline, dezmierdând părul bălai
Să guste sfioși plăcerea ca pe fructele din rai.,
Răsfățați de sărutare, trăind șoaptele fierbinți
Or fugi în lumea largă plini de patimi si dorinți.

Vânt s-adie între trestii lângă marginea de lac,
Să se-adună-n ape, iele, ce-n feciore se prefac,
Când, din fluieraș măiastru se aude cânt duios
În dumbrava luminată să se-arate Făt - Frumos.

De pe calul alb, în spume, el privește către lac
Spre fecioara-mbujorată precum florile de mac,
Să rămână-nmărmurită, cu ochi negri, visători,
Că va fi mândră mireasă în castelul dintre nori.

Iar în zori, Soare s-apară, lucitor peste Pământ,
Raze blânde, cristaline, unduindu-se prin vânt,
Să răsară floare-albastră din priviri pline de dor
Pe cărarea ce coboară înspre murmur de izvor.

Lângă "codri de aramă" fluturași să zboare lin
Petrecându-și fără zarvă ne-nțelesul lor destin,
Greierul, ce-i vornicel, să aducă marea veste,
Că să ține iarăși nuntă, ca în "file de poveste"!

"Dintre pasări călătoare" ce străbat cerul senin
Măcar una-n ciripitu-i, poate-l strigă pe Emin,
Pe catargul unei luntre, pe-ale mării depărtări
Marinari să cânte slova pentru lumile din zări.

Iar de-odat', s-apară Țepeș, în zale de Voievod
Însoțit de oastea țării și-o "mulțime de norod",
S-adune toți impostorii ce în timp l-au renegat,
În genunchi să cânte lumii rugăciunea de iertat.

Nu știu dacă fi-voi vrednic, eu, un suflet muritor
Ca să pun în rugăciune, pământescul nostru dor,
Dar te rog Slăvite Doamne, cu smerenie mă-nchin,
Pentru-o clipă să se-arate, nemurirea lui EMIN!

Călimănești
14 ianuarie 2019

Păstor, al cerului cu stele…
Lui Eminescu
Maria Richi Stefanescu
2019/ 01/11

Treceai prin lumile ancestrale,
Când stelele ardeau mocnit
Din visele cu lumi reale,
O clipă ne-ai zâmbit…

Cu clipe aprinse în nemurire,
Lumina în drumu-i s-a oprit
Prin versuri pline de iubire,
O clipă ne-ai zâmbit…

Și erau tunete în depărtări de gând
Prin foc ardea a timpului aripă
Luceafărul trecea cântând,
Și ne-a privit o clipă…

Atunci în floare albastră l-am zidit,
Curgea din stele praful într-o vale
Când nuferii pe lac au auzit
Doina din versurile sale…

Pe unda rece treceau în grabă zorii,
Când prin pădure teii înfloreau,
Pluteau prin zare norii,
Iar amintirile tăceau…

În inimile noastre poezia ta, rămâne,
Vom pune versurile tale căpătâi,
Sădi-vom Dor, prin astă lume,
Trezind iubirile târzii…

Luceafărul ce noaptea se coboară,
Îmi pune în ochi luminile de jar
Prin râu cu lacrima amară,
Din zori, face altar…

În raza Lunii pune sărutul la izvoare
Petrece-n cer cu zeii din Olimp,
Tu, zeu din cer cu Soare,
Pe fruntea ta-i, un nimb…

Din versul tău, o clipă am pus,
Iubirea, în versurile mele,
Luceafăr, ce veghezi de sus,
Păstor, al cerului stele…

”La steaua care-a răsărit "

Conduraru Ioana

Poetului nepereche Mihai Eminescu

,,La steaua care-a răsărit"
Privesc parcă cu teamă
Gândind că dorul tău ales,
În versuri se destramă.
Te-ai contemplat în străluciri
Trecând cu pasul tainic,
Către mirajul de a fi,
Poetul magic, darnic.
Nu te-ai supus nici unui gând
Ce-a vrut să te îngenunche!
Pășind frumosul infinit,
Ai strălucit ferice
Căci Tu, luceafăr adorat,
Te-ai stins precum zefirii,
Într-un ospiciu însingurat
Uitat de ochii lumii.
Răsfoind așa înadins,
Poemele eterne,
Simt în suflet un abis,
Deschis printre catrene.
,, La steaua care-a răsărit"
Privesc cu mii de lacrimi,
Emine, cine te-a iubit,
Dincolo de patimi?
Dar liniște i-acum pe căi,
Nimeni nu poate spune,
Ce jună te-ai iubit întâi,
Sau te-a ținut de mână.
Mă plec, cuvântul e banal
Nu poate egala,
Trăirea unui ideal,
Ce-a existat cândva.

Dumnezeu ni l-a dărui pe Eminescu
Claudia Bota

Dumnezeu ne-a trimis îngeri ocrotitori,
La acest neam ai venit Eminescu cu dor,
Fiind o stea între solii buni cuvântători,
Ai învățat fiii noștri să iubească patria lor.

Eminescu, fericit bărbat cu dragoste de țară,
Trăiască națiunea și dușmanii să piară,
Ai întipărit cuvinte pe pietrele din suflet,
Iubim glasul tău viu din cugetul de ascet.

Dorința ta de reîntregire a Daciei Mari
Făclie ce luminează mintea peste veacuri,
Înger de pază mai cere o șansă,
Mirul din candelă stă și nu se varsă .

Luceafăr luminos ce strălucești pe cale,
Codrul fiindu-ți aproape și marea departe ,
Buciumul sună cu jale, dușmanii o iau la vale,
Prigonit este profetul în propria țară pentru dreptate.

Eminescu...

Loreta Toader

Eminescu este steaua ce răsare peste dorul dintre noi
Sau o lacrimă ce-alină ochii în tristețea lor
Este patimă si vânt și zbor peste sufletul ce-și cere vama dorului din dor
Eminescu e speranța celor ce iubesc arzând în fiorul plini de teamă răscolind acest pământ
Ca un vifor ce-nconjoară munte ,codru și izvor gândul ce se-înfioară din străfunduri pân'la nori
Eminescu e respirul dragostei de tu și eu sau e liniștea profundă înalțată-n Dumnezeu
Eminescu suntem noi, cei ce îl putem trăi
Eminescu e iubirea și speranța de "a fi"
Eminescu...

9 ianuarie 2019

EMINESCU, MEREU
Costache Năstase

Eminent poet de geniu,
E miza unui mileniu
E mirele limbii române
E minunea ce rămâne
E mijirea zorilor,
E mirosul florilor
E mireasmă-mbătătoare
E mirare, încântare
E miracol românesc
Emițând ce-i omenesc
E mirific giuvaer,
Emisar venit din cer
E mirabilă sămânță
E minte, inimă, credință
E Mihai din Ipotești
Emirul limbii românești,
Eminescu, Domn ne ești.

14.01.2019

Mereu prezent, aici

Conduraru Ioana

Și ai plecat Emine, pierdut prin mii de aștri,
Lăsând ca amintire, frumoasele poeme.
Chiar dac-ai plâns odată pentru doi ochi albaștri,
Eu te revăd pe câmp râzând cu flori din stele.

Ești viu aici, acum! Îți simt în suflet pulsul
Când la fereastră-mi bate, luceafăr de argint
Și vreau cu palma mică, să îmi astâmpăr plânsul,
Căci timpul se grăbește spre negrul infinit.

La noi, aceleași vremuri, aceleași sentimente.
Ne mințim că totul, e magic, minunat,
Dar aruncăm cu piatra fără de regrete
Apoi, parcă ne doare locul ce-a fost marcat.

Să nu regreți Emine! De ce ai regreta
Când lumea nemiloasă-i la fel ca altădată?
Rămâi în emisferă, acolo-i lumea ta,
Ce se aplecă tainic cu dragostea curată!

Mereu prezent vei fi cu soarele ce-apare,
Zâmbind înzecit cu razele de jad,
Iar noapte de revine vei străluci mai tare,
Dărindu-mi tainic, același gând curat.

Pășesc spre vis privind la negurile vremii
Dorind ca ziua mândră să nu mai apară.
Îmi este de ajuns, acolo, la vecernii
Să mă aștepți Emine pentru întâia oară.

14-01-2019

Nemuritorul Eminescu

Stefan Doroftei

LA STEAUA ta nu am ajuns
Să te privesc mai de aproape,
IUBIND ÎN TAINĂ, am pătruns
Prin a LUCEAFĂRULui pleoape.

Te-am aşteptat SARA PE DEAL
Să mă asculţi, să mă-nţelegi,
Ţineam în mână un pocal
Ca să ciocnim SONETE-ntregi.

Pe LA MIJLOC DE CODRU DES,
Te-am regăsit în RENUNŢARE,
Înspre CRĂIASA DIN POVEŞTI
CU SUFLET TRIST priveai cu-ardoare.

MELANCOLIE şi DORINŢĂ
Sorbeai din LACUL fermecat
Şi te-ntrebai cu stăruinţă
DE CE NU-MI VII, undeai plecat ?
........................................................
ŞI DACĂ şi în GLOSSĂ vremea trece
CÂND AMINTIRILE se scurg fără de teamă,
PE LĂNGĂ PLOPII FĂRĂ SOŢI e foarte rece
Şi-UN SINGUR DOR la mare iar te cheamă.

……………………………………………….

ADÂNCA MARE, ÎNGER ŞI DEMON
Cheamă STRIGOII, DE-OI ADORMI,
Poveştile codrului, ajunse în dârmon
Îmi cerne ALBUMUL din insomnii.

GÂNDIND LA TINE, pun versul iute
Pe noi SCRISORI cu ger şi vânt,
PRIN NOPŢI TĂCUTE, ,,prin lunce mute,
Cu mintea beată eu plâng şi cânt”.