Vise Târzii-antologie de poezie

 

  PREFAȚĂ

 

Volumul de versuri ”Vise târzii” reunește oameni cu suflete mari,suflete care aduc lumină și dăruiesc iubire prin locurile în care ajung.

A citi gândurile acestor oameni este o adevărată bucurie și motiv de revelație pentru mințile aflate în căutarea fericirii și a descoperirii tainelor vieții.

ELENA BULDUM -coordonator în această inedită antologie, ne dăruiește o poezie suavă presărată cu petale din trăirile spirituale ale sufletului de poet, un veșnic călător prin meandrele timpului atât de greu de oprit: ”Mi-a căzut în brațe timpul”. De la prima poezie şi până la ultima, versurile stau mărturie neclintită a unei sensibilităţi deosebite, confruntată neîncetat cu sentimentul profund al iubirii care apare ca o tainică incursiune în universal interior: ”Ce trimite Dumnezeu”, ” Sfântă punte”.

OANA BERDILĂ -ne uimește cu o poezie sinceră, puternică, optimistă ale cărei cuvinte, la un moment dat pot fi considerate adevărate modele de supraviețuire: ” Un simplu om”, ” Nu mă las”, ” Rugă”.

RODICA CONSTANTINESCU -poeta călătoare prin timp și univers ”Curând în univers”, care dăruiește sclipiri din frumusețea trăirilor sufletului românesc ”Zburăritul după fete” care așteaptă în ”Rugă mută” o rază din sfintele lăcașuri

LUCIAN-ANTON SIPOS -ne invită să descoperim frumusețea și puterea iubirii prin versuri atent meșteșugite: ”Îţi dau tot”, ” Cât de frumoasă ești!”, ” Învață...”.

VASILE NEAGU–SCÂNTEIANU -ne demonstrează încă odată că poezia produce o transcendență spirituală ”Enigme vechi”, ” Pe vadul vechii dimineţi”, ” A fost să fiu...”.

COSTACHE NĂSTASE -ne transmite cu calm și seninătate ” Vise”, curajul de a ierta și de a aborda ” Un nou început” pentru că mereu există pentru fiecare suflet venit pe Pământ o ”Predestinare”.

PĂSCĂLIN MARIANA -așa cum un contabil bun este atent la fiecare cifră, sufletul de poet prețuiește fiecare literă din fiecare cuvânt. Autoarea pare a avea o baghetă magică care se joacă cu cuvintele, realizând versuri atent meșteșugite, pline de înțelepciune: ”O frunză sunt eu...”, ”O clepsidră este timpul”, ”Gând fugar”.

MARIANA NEACȘU -apare ca o rază de soare aducând întreaga bucurie a creației. Versul autoarei păstrează încă, ” Prin timpul zăvorât”, puritatea copilăriei. Creația este pentru autoare o ” Apă de dor” care răcorește setea de cultură, setea de creație. Uneori versurile par triste dar autoarea ne mărturisește că a făcut un ”Pact cu soarta” în așteptarea acelui ” curat şi înflorit izvor”.

ILEANA CORNELIA NEAGA -descoperim aici o româncă autentică, o scriitoare care reușește să transmită timpului spiritualitatea neamului românesc, îndemnând cititorul să facă o ” Hora poeziei”, chiar dacă în aceste vremuri tulburi, pentru mulți români, viața uneori pare a fi o ” Așteptare” care să ne aducă din clipă în clipă bucuria unei ” Vești”.

TATIANA AFĂNAŞ CRECIUN -ne prezintă universul creației ca un ” Bulgăre de aur. ” Viața” este o adevărată provocare pentru autoarea care pășind pe ”Covorul vieții” ne dăruiește cristale din cele mai curate gânduri de mamă, de om, de învingător.

ZINAIDA AMBROCI -un dascăl care ne reamintește că ” Sfințiți prin iubire” iubirea devine eternă pentru că ” Smerindu-ne în fața Iubirii Eterne… Aș fi mereu, gândul/Ce mă duce spre tine.”. Pentru autoare ” Lacrimile – perle calde” devin izvoare de înțelepciune pentru că :” Cu voi se naște omul,/Iar fără voi, nu pleacă în veșnicie! ”.

MARCELA STRAUA -autoarea ne demonstrează încă odată cât de frumos matematica se împletește cu poezía atunci când: ” Plutim, purtaţi de albul vis… Plutim spre... nemurire”, dar să fim atenți: ”Din viață” să nu uiți niciodată ” Trei lucruri, să păstrezi/Cu RĂBDAREA te-narmezi, SPERANŢA să te hrănească, CINSTEA să te însoţească.” Pentru că ”O clipă...” poate deveni mereu ”Sărbătoarea iubirii”.

BOGDAN STOICESCU –în ”Pași spre nemurirea iubirii… ( Șoaptă…)” autorul ne atenționează că pentru cei ce știu să prețuiască viața: ”Iubirea poate naște nemurire”și atunci în ” Orașele anilor…”se păstrează ”Tinerețea, surâsul, Vise târzii, volumul 1 puritatea, iubirea,/Toate așteptând un blitz/ Să fulgere într-o nedeslușită nemișcare...”pentru că ”Timpul” este un mister ascuns în nisipul clepsidrelor.

VALERIU CERCEL -poetul românilor de pretutindeni, poetul cu care mulți români ar dori să se întâlnească sau să vorbească măcar o dată în viață, ne transmite cu umorul caracteristic, de peste ocean că ”1 Martie” este pentru români ”Semn de dragoste şi dor”. Pentru omul plin de umor ”Prostia s-a plictisit”, pentru că el reușește glumind în caracteristicul stil românesc să depășească orice ” Iarnă grea” trecând cu ”Inocență” peste încercările vieții.

DANA ENE -ne mărturisește și ne demonstrează prin versuri că ” poezia este cel mai frumos loc în care îmi pot odihni sufletul”: ” În curând”,” Impact”, ”Speranța”.

NICUȚĂ IOAN LUNGU –în mirifica sa sete de viață, de perfecțiune, de absolut , ne aduce versuri în care ” Iubirea e totul” iar ” Cuvântul magic” din ”Glasul tău” devine susur de izvor.

CORINA MIHAELA SOARE -prin sinceritatea sentimentelor și prin simplitatea formei, găsește drumul cel mai scurt, dar și cel mai rapid și fascinant, în același timp, de a ajunge la sufletul cititorului. Citind ” Ziua de azi” simți cum versurile devin ” Scrisori către tine” pentru că așa cum ne mărturisește autoarea în ”Dor”, ”mereu te caut în versul de iubire”.

COSTINA SAVA – ne aduce în acest volum ” PICĂTURA DE STILISTICĂ” reamintindu-ne de marii creatori de frumos din literatura română.

JANINA SFETCU -ne frapează prin versuri în care cuvintele dansează ca un ropot de ploaie de primăvară ”desculţe de noi/ cu un transplant de atingeri”. În” Zile înşirate” trăirile devin ”o herghelie de cuvinte/în tropot/prin gânduri/puse la uscat”. În ”Poem orb” autoarea ne invită din nou la meditație:” când am ajuns la capătul poemului/mi-am reîndreptat tălpile/spre începutul lui”.

PANCU ZINA – DORINA -ne îndeamnă la meditație prin versuri ce par întrebări: ”Unde va fi primăvara mea?”, ”Ce culoare au sentimentele?”până când cuvintele se rostogolesc ca un ” Ţipăt” marcând această ”Ridicolă, linia vieţii”.

ELENA MOISEI -ne încântă cu versuri pline de iubire:”Dragoste de ștrengătiță”, ne descoperă armonía sufletelor și frumusețea lor dar și provocările universului în care trăim ”Spectacol pe cer” descoperi esența misterioasă a iubirii, acea iubire care dăinuie dincolo de dimensiunea terestră ”Ora zero”.

IOAN MIHAELA STETIU - ne mărturisește că este ” un om simplu vrăjit de poezie” plin de iubire și armonie: ” Mă numesc iubire”, care pășește ” Desculță prin gânduri”, dar care reușește cu răbdare să treacă prin ” Marea vieții”.

ALINA MATEAȘ -Ne reamintește de veșnicia Luceafărului poeziei românești- ”În memoria lui Eminescu”, de frumusețea iubirii adevărate - ”Mi-e dor” dar și de durerea trădării și a iubirii neîmpărtășite - ”Umbra din inima mea”. Vise târzii,

DAN MITRACHE -este un adevărat prieten al cuvintelor reuușind să îmbine pragmatismul vieţii cu romantismul ”În doi” și ne transpune iubirea în ” Altă dimensiune” știind că viața devine ”Împlinire” pentru că ”AMARE SEMPRE”(A iubi mereu) este cel mai frumos mod de a trece prin viață. Tărâmul poeziei este unul din acele câteva refugiii unde mintea unui om poate avea parte atât de provocare, cât şi de intimitate. Poezia scrisă înseninează sufletul, readuce liniştea şi candoarea, te distrage de la tumultul cotidian, pentru ca la un moment dat să realizezi că viaţa a fost şi este mereu simplă şi frumoasă numai atunci când eşti racordat la divinitate. Am considerat mereu că o carte va vedea lumina tiparului atunci când Dumnezeu va considera că are tot ce trebuie în ea... ”Vise târzii” apare în literatura română contemporană pentru a ne reaminti că viaţa este un bun motiv de a învăţa, de a evolua, de a deveni mai înţelept, mai iubitor, mai înţelegător, mai iertător…mai bun. Lectură plăcută!

Prof. ing. Simina Silvia Şcladan