SONETUL VERII
Vara-i bronzată, dar tristă,
căci toamna-i bate în uşă
şi nu vrea să stea pe tuşă,
chiar dacă-i ofilită, insistă.
A rămas o zglobie-jucăuşă
şi nu-i defel divă prefăcută,
dar este puţin cam abătută,
că-n toamnă devine cenuşă.
Frunzele s-au ridat de cald
şi vântu' le leagănă pe ram,
iar odată cu ploaia se scald.
Vara a pus deja, cailor ham
şi căpăstru' culoare smarald,
dar revine la anu'-n program.
Vara-i bronzată, dar tristă,
căci toamna-i bate în uşă
şi nu vrea să stea pe tuşă,
chiar dacă-i ofilită, insistă.
A rămas o zglobie-jucăuşă
şi nu-i defel divă prefăcută,
dar este puţin cam abătută,
că-n toamnă devine cenuşă.
Frunzele s-au ridat de cald
şi vântu' le leagănă pe ram,
iar odată cu ploaia se scald.
Vara a pus deja, cailor ham
şi căpăstru' culoare smarald,
dar revine la anu'-n program.
DOAMNA TOAMNĂ
Priveşte iubitule, la toamna ce vine,
un alt septembrie cuprins de mirare,
caută-mă-n toamna, ce ne aparţine,
chiar de-a rămas semn de-ntrebare.
Adună-mă din fânul verii, ce pleacă
şi-ascunde-mă-ntre frunzele ce cad,
dar ne leagă o toamnă paradisiacă,
ce doare, căci anotimpurile tot scad.
Vara plecată n-o simt defel, străină,
a fost anotimpul cu maci dogoritori,
păşesc în toamnă cu vise de mână,
sper, recoltă-poeme şi cer fără nori.
Priveşte iubitule, al toamnei început,
e anotimpu'-n care cuvântu' a-nflorit,
chiar dacă-ntr-o iarnă m-am născut,
toamna-i doamna, ce m-a măiestrit.
Priveşte iubitule, la toamna ce vine,
un alt septembrie cuprins de mirare,
caută-mă-n toamna, ce ne aparţine,
chiar de-a rămas semn de-ntrebare.
Adună-mă din fânul verii, ce pleacă
şi-ascunde-mă-ntre frunzele ce cad,
dar ne leagă o toamnă paradisiacă,
ce doare, căci anotimpurile tot scad.
Vara plecată n-o simt defel, străină,
a fost anotimpul cu maci dogoritori,
păşesc în toamnă cu vise de mână,
sper, recoltă-poeme şi cer fără nori.
Priveşte iubitule, al toamnei început,
e anotimpu'-n care cuvântu' a-nflorit,
chiar dacă-ntr-o iarnă m-am născut,
toamna-i doamna, ce m-a măiestrit.
DINCOLO DE BARIERĂ
Mi-ai dăruit o parte din anii tăi,
cu speranţa că timpu'-i reînvie
şi chiar de inima-nalţă vâlvătăi,
n-ai depăşit bariera din poezie.
Uneori timpul presară şi durere,
iar viaţa devine carceră de lux,
unde gratiile de argint îs bariere
şi suferinţa refuză un nou aflux.
Deseori ne părăseşte şi umbra,
iar atunci sigur, soarele-i în nori,
durere-i ca o insectă din ambra
ascunsă, dar care revine în zori.
Rareori te zăresc şi emoţia învie,
o bucurie să te ştiu, senin, liniştit,
dar oricâte pot fi mâine, fantezie,
vei aştepta clipa de ieri, la infinit.
Totdeauna mă vei găsi-n gânduri
şi chiar de dor, le declini plăcere,
dar din nou, m-ascunzi în rânduri,
ca mai apoi să renaşti din tăcere.
Mi-ai dăruit o parte din anii tăi,
cu speranţa că timpu'-i reînvie
şi chiar de inima-nalţă vâlvătăi,
n-ai depăşit bariera din poezie.
Uneori timpul presară şi durere,
iar viaţa devine carceră de lux,
unde gratiile de argint îs bariere
şi suferinţa refuză un nou aflux.
Deseori ne părăseşte şi umbra,
iar atunci sigur, soarele-i în nori,
durere-i ca o insectă din ambra
ascunsă, dar care revine în zori.
Rareori te zăresc şi emoţia învie,
o bucurie să te ştiu, senin, liniştit,
dar oricâte pot fi mâine, fantezie,
vei aştepta clipa de ieri, la infinit.
Totdeauna mă vei găsi-n gânduri
şi chiar de dor, le declini plăcere,
dar din nou, m-ascunzi în rânduri,
ca mai apoi să renaşti din tăcere.
MOCNITE GÂNDURI
Colind prin gânduri chiar dacă m-au durut,
nu le simt ca altădată, dar nici n-au trecut,
iar viaţa a lăsat în cuvinte, urme de regret
şi fără să-i pese dacă vor fi sigilate-secret.
Pe un pervaz de gând a poposit şi tăcerea,
iar pe trepte din vers, mi-am lăsat părerea,
chiar de cuvântul a rămas demult, stingher,
vom cauta mereu, amintirea-n a inimii fişier.
Mocnite gânduri se-ncing pe vatra toamnei,
nu voi lasa focu' s-atingă tâmplele doamnei,
teama ţi-a încurcat paşii, prezent cu absent,
însă, cu paşii minţii eşti un vizitator frecvent.
Dar timpul a preschimbat în cuvânt durerea
şi, doar pe trepte din vers simt mângâierea,
chiar de tăcerea se ascunde printre cuvinte,
o percep ca şi răspuns la gândurile mocnite.
Colind prin gânduri chiar dacă m-au durut,
nu le simt ca altădată, dar nici n-au trecut,
iar viaţa a lăsat în cuvinte, urme de regret
şi fără să-i pese dacă vor fi sigilate-secret.
Pe un pervaz de gând a poposit şi tăcerea,
iar pe trepte din vers, mi-am lăsat părerea,
chiar de cuvântul a rămas demult, stingher,
vom cauta mereu, amintirea-n a inimii fişier.
Mocnite gânduri se-ncing pe vatra toamnei,
nu voi lasa focu' s-atingă tâmplele doamnei,
teama ţi-a încurcat paşii, prezent cu absent,
însă, cu paşii minţii eşti un vizitator frecvent.
Dar timpul a preschimbat în cuvânt durerea
şi, doar pe trepte din vers simt mângâierea,
chiar de tăcerea se ascunde printre cuvinte,
o percep ca şi răspuns la gândurile mocnite.